Operaţii pentru strabism

 

Strabismul reprezintă o afecţiune vizuală în care axele celor doi ochi nu sunt paralele între ele, iar ochii nu mai au capacitatea de a focaliza aceeaşi imagine în acelaşi timp. In mod normal, musculatura din jurul fiecarui ochi determină mişcarea sincronă în aceeaşi direcţie şi în acelaşi timp a ambilor ochi. În strabism, musculatura oculară nu mai funcţionează corect, iar mişcările oculare nu mai sunt coordonate, astfel încât unul dintre ochi deviază fie spre interior (strabism convergent), fie spre exterior (strabism divergent), fie în sus sau în jos (strabism vertical). În acest caz, ochii nu mai sunt centraţi şi creierul are dificultăţi în suprapunerea imaginilor ce provin de la fiecare glob ocular. Când un ochi deviază, imaginea percepută de acesta este neclară, iar creierul o va refuza preferând-o pe cea a ochiului bun care va deveni dominant. Inhibarea şi suprimarea continua a imaginilor provenite de la ochiul strabic va conduce la pierderea capacităţilor vizuale ale acestuia, deci la scaderea continuă, treptată şi definitivă a vederii. Această condiţie se numeşte ambliopie sau ochi leneş şi este tratabilă numai în primii ani ai copilăriei, prin ocluzia ochiului bun, pentru a dezvolta vederea ochiului slab. După maturarea definitiva a sistemului vizual (în jurul vârstei de opt-nouă ani), tratamentul ambliopiei nu mai are rezultat.

Strabismul poate apare în primele luni după naştere (congenital), sau mai târziu, după 8-10 luni, când se datorează existenţei unui defect de vedere, cel mai frecvent hipermetropiei. Uneori există la mai mulţi membri din cadrul unei familii sau se poate datora şi altor cauze cum ar fi:cataracta congenitală, tumori oculare, retinopatia prematurului, afecţini oculare asociate cu scăderea vederii la ochiul afectat.

Copiii cu strabism acuză vedere înceţoşată, oboseala oculară, sensibilitate la lumina puternică, vedere dublă. In cadrul examenului oftalmologic sunt necesare mai multe testări, iar copiii obosesc sau se plictisesc repede. Din acest motiv, în cadrul Cabinetelor medicale „ONIOPTIC” consultaţiile oftalmopediatrice se desfăşoară cu aparatură ultramodernă, adecvată fiecărei vârste, într-un mediu plăcut, astfel încît actul medical să devină cât mai atractiv pentru micuţii pacienţi.

Tratamentul chirurgical este de multe ori singurul capabil sa alinieze globii oculari şi să îmbunătăţescă vederea ochilor cu strabism, prin slăbirea sau întărirea muşchilor responsabili de devierea oculara. După intervenţia chirurgicală se va continua purtarea ochelarilor recomandati înaintea operaţiei.

În Centrul de Chirurgie ONIOPTIC sunt practicate intervenţii chirurgicale pentru toate formele de strabism (intervenţii pe muşchii orizontali, verticali şi oblici, reintervenţii musculare), medicul oftalmolog apreciind cel mai bine necesitatea şi efectul operaţiei asupra deviatiei strabice, dupa criterii clinice bine stabilite.